Ne-am crescut copiii în Africa, în vremuri grele

RELATARE DE CARMEN MCLUCKIE

Era în anul 1941. Cel de-al doilea război mondial era în toi. Eu eram o mamă de 23 de ani, venită din Australia, însă mă aflam împreună cu fetiţa mea de cinci luni într-o închisoare din Gwelo, Rhodezia de Sud (actualmente Gweru, Zimbabwe). Soţul meu se afla şi el în închisoare în oraşul Salisbury (în prezent, Harare). Pe ceilalţi doi copii ai noştri — având doi şi respectiv trei ani — i-am lăsat în grija celor doi copii vitregi ai mei, care erau adolescenţi. Dar să vă explic cum am ajuns în această situaţie.

LOCUIAM cu mama şi tata în Port Kembla, oraş aflat la aproximativ 50 de kilometri sud de Sydney (Australia). În 1924, Clare Honisett a vizitat-o pe mama şi i-a stârnit interesul pentru învăţăturile Bibliei întrebând-o dacă înţelege care este semnificaţia rugăciunii Tatăl nostru. Clare i-a explicat ce înseamnă sfinţirea numelui lui Dumnezeu, după care i-a spus cum va înfăptui Regatul voinţa lui Dumnezeu pe pământ (Matei 6:9, 10). Mama a rămas uimită. Chiar dacă tata s-a opus, mama a început să cerceteze mai profund aceste adevăruri biblice.

La scurt timp după aceea ne-am mutat într-o suburbie a oraşului Sydney. Eu şi mama mergeam pe jos aproape 5 kilometri ca să asistăm la întrunirile Studenţilor în Biblie, cum li se spunea pe atunci Martorilor lui Iehova. Deşi tata n-a devenit niciodată Martor, el a fost de acord ca studiile din Biblie să se ţină la noi acasă. Doi dintre fraţii lui, Max şi Oscar Seidel, precum şi alţi câţiva membri ai familiei lui Max şi fratele meu mai mic, Terry, şi sora mea mai mică, Mylda, au devenit Martori.

În 1930, Societatea Watch Tower a cumpărat un vas cu pânze (având o lungime de 16 metri), căruia mai târziu i s-a pus numele Lightbearer. Timp de doi ani, această ambarcaţiune a fost ancorată la marginea proprietăţii noastre aflate pe cursul râului Georges. Aici vasul a fost reparat ca să poată fi folosit de Martorii lui Iehova pentru a predica pe insulele indoneziene. Eu şi sora mea Coral spălam uneori cabina şi puntea şi luam cu împrumut lampa din vârful catargului ca să pescuim crevete.

Plecarea în Africa şi căsătoria

Pe la mijlocul anilor ’30, Australia a fost afectată grav de o recesiune, iar eu şi mama ne-am dus în Africa de Sud ca să vedem dacă nu cumva ar fi mai bine ca familia noastră să se stabilească aici. Aveam cu noi o scrisoare de recomandare din partea filialei din Australia a Martorilor lui Iehova adresată către George Phillips, care pe atunci supraveghea lucrarea de predicare din sudul Africii. George a venit la docurile din Cape Town ca să ne întâmpine. Ţinea sub braţ cartea Bogăţie, publicată de Societatea Watch Tower, astfel încât să-l putem recunoaşte. În aceeaşi zi, adică în 6 iunie 1936, ne-a făcut cunoştinţă cu cei cinci fraţi care slujeau la filială, printre care se afla şi Robert McLuckiea. În acelaşi an, eu şi Bertie — cum îi spuneam toţi — ne-am căsătorit.

Străbunicul lui Bertie, William McLuckie, a venit în Africa în anul 1817, din Paisley, Scoţia. În primele sale călătorii prin Africa, William l-a cunoscut pe Robert Moffat, cel care a elaborat forma scrisă a limbii tswana şi care a tradus Biblia în această limbă.b În acele vremuri, William şi partenerul său, Robert Schoon, erau singurii albi în care Mzilikazi, un cunoscut luptător din armata renumitului şef zulu Shaka, avea încredere. Ca urmare, William şi Robert erau singurii albi cărora li s-a permis să vină în kraalul lui Mzilikazi — pe locul acestei aşezări aflându-se în prezent oraşul Pretoria (Africa de Sud). Mai târziu, Mzilikazi a devenit om de stat, iar pe la mijlocul secolului trecut, el a unit multe triburi într-un regat african centralizat.

Când l-am cunoscut pe Bertie, acesta era văduv şi avea o fiică de 12 ani, pe nume Lyall, şi un fiu de 11 ani, pe nume Donovan. Bertie aflase adevărul biblic în 1927, la câteva luni după moartea soţiei sale, Edna. În următorii nouă ani, el a predicat vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu pe insulele Mauritius şi Madagascar, precum şi pe tot teritoriul Nyassalandului (actualmente Malawi), al Africii Portugheze de Est (în prezent Mozambic) şi al Africii de Sud.

După câteva luni de la nunta noastră, eu şi Bertie ne-am mutat cu Lyall şi Donovan la Johannesburg, unde Bertie putea să găsească mai uşor de lucru. O perioadă de timp am slujit ca pionieră, cum sunt numiţi miniştrii cu timp integral ai Martorilor lui Iehova. Apoi am rămas însărcinată cu Peter.

Ne mutăm în Rhodezia de Sud

În cele din urmă, Jack, fratele lui Bertie, ne-a invitat să i ne alăturăm într-un proiect riscant, adică să căutăm aur în apropiere de oraşul Filabusi (Rhodezia de Sud). Am plecat acolo cu Peter, care pe atunci avea un an, în timp ce mama mea urma să se îngrijească pentru o vreme de Lyall şi Donovan. Când am ajuns la râul Mzingwani, acesta atinsese cote de inundaţie, iar noi a trebuit să-l trecem într-o ladă trasă pe un cablu ce se întindea de la un mal al râului la celălalt. Eu eram însărcinată în luna a şasea cu Pauline, iar pe Peter trebuia să-l ţin strâns la piept! A fost înfricoşător, mai ales când, la mijlocul râului, cablul aproape că atingea apa. În plus, era miezul nopţii şi ploua torenţial! După ce am trecut râul a trebuit să mergem pe jos aproape doi kilometri până la casa unei rude.

Mai târziu am închiriat casa principală a unei ferme, o casă veche şi plină de termite. Nu aveam prea multă mobilă — doar câteva piese de mobilier făcute din cutiile în care se ţineau dinamita şi detonatoarele. Pauline era mereu bolnavă de laringită difterică, iar noi nu aveam bani ca să cumpărăm medicamente. Eram distrusă, însă amândoi eram recunoscători că Pauline trecea cu bine peste fiecare criză.

În închisoare amândoi

O dată pe lună mergeam în oraşul Bulawayo (aflat la aproximativ 80 de kilometri) ca să ne vindem aurul la bancă. Mai mergeam şi în Gwanda (un orăşel aflat aproape de Filabusi) ca să ne aprovizionăm cu alimente şi să participăm la minister. În 1940, la un an de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, lucrarea noastră de predicare a fost interzisă în Rhodezia de Sud.

Nu peste mult timp am fost arestată în timp ce predicam în Gwanda. Pe atunci eram însărcinată cu cel de-al treilea copil, Estrella. În timp ce recursul meu era examinat, Bertie a fost arestat pentru că predica şi a fost închis într-o închisoare din Salisbury, oraş aflat la peste 300 de kilometri de locuinţa noastră.

Cam aşa stăteau lucrurile cu noi în acea vreme: Peter se afla în spitalul din Bulawayo, fiind bolnav de difterie, şi nu se ştia dacă va rămâne în viaţă. Eu tocmai o născusem pe Estrella, iar o prietenă m-a luat de la spital şi m-a dus până la închisoare ca să i-o arăt lui Bertie pe noua lui fiică. Mai târziu, când recursul meu a fost respins, un indian bogat care avea un magazin a fost binevoitor şi mi-a plătit cauţiunea. După un timp, trei ofiţeri de poliţie au venit la mină ca să mă ducă la închisoare. M-au pus să aleg: să-mi iau fetiţa de cinci luni la închisoare sau să o las în grija celor doi copii adolescenţi, Lyall şi Donovan. Am hotărât s-o iau cu mine.

Am fost repartizată să lucrez la reparaţii de croitorie şi la curăţenie. Mi s-a dat şi o doică pentru a mă ajuta să mă îngrijesc de Estrella. Era o tânără deţinută pe nume Matossi, care fusese condamnată la închisoare pe viaţă pentru că îşi omorâse soţul. Matossi a plâns când am fost eliberată, pentru că nu se mai putea îngriji de Estrella. Gardiana m-a dus acasă la ea şi mi-a dat să mănânc, după care m-a urcat în tren ca să merg la închisoarea din Salisbury şi să-l vizitez pe Bertie.

În tot timpul cât eu şi Bertie am fost închişi, micuţii Peter şi Pauline au fost îngrijiţi de Lyall şi Donovan. Deşi Donovan nu avea decât 16 ani, el a continuat activitatea noastră de minerit. Când Bertie a fost eliberat, ne-am hotărât să ne mutăm în Bulawayo, deoarece lucrările la mină nu mergeau prea bine. Bertie şi-a găsit de lucru la căile ferate, iar eu suplimentam venitul nostru folosindu-mă de noile mele deprinderi dobândite în croitorie.

Bertie lucra la căile ferate ca nituitor. Această muncă era considerată foarte importantă, prin urmare a fost scutit de serviciul militar. În timpul acelor ani de război, cei aproape 12 Martori albi din Bulawayo ţineau întrunirile în micuţul dormitor al casei noastre, iar câţiva fraţi negri ai noştri se întruneau în altă parte a oraşului. Însă acum în Bulawayo există peste 46 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova în care sunt şi albi, şi negri!

Ministerul nostru după încheierea războiului

După terminarea războiului, Bertie a cerut să fie transferat la căile ferate din Umtali (în prezent Mutare), un frumos orăşel aflat la graniţa cu Mozambicul. Noi doream să slujim unde era nevoia mai mare de predicatori ai Regatului, iar Umtali părea a fi locul ideal, întrucât nu exista nici un Martor în oraş. În scurta perioadă cât am stat acolo, toţi membrii familiei Holtshauzen, care avea cinci fii, au devenit Martori. În prezent, în acest oraş există 13 congregaţii!

În 1947 am discutat cu toată familia despre posibilitatea ca Bertie să înceapă din nou pionieratul. Lyall, care se întorsese din Africa de Sud unde făcuse pionierat, a sprijinit această idee. Pe atunci Donovan era pionier în Africa de Sud. De fapt, când cei de la filiala din Cape Town au aflat de dorinţa lui Bertie de a face din nou pionierat, l-au rugat să deschidă un depozit de literatură în Bulawayo. Prin urmare, el şi-a dat demisia de la căile ferate şi ne-am mutat înapoi în acest oraş. La scurt timp după aceea, în Bulawayo au sosit primii misionari repartizaţi în Rhodezia de Sud, printre aceştia numărându-se Eric Cooke, George şi Ruby Bradley, Phyllis Kite şi Myrtle Taylor.

În 1948, Nathan Knorr, al treilea preşedinte al Societăţii Watch Tower, împreună cu secretarul său, Milton Henschel, au vizitat oraşul Bulawayo şi au luat măsurile necesare pentru ca depozitul să devină o filială, coordonatorul fiind fratele Cooke. În anul următor s-a născut fiica noastră Lindsay. Apoi, în 1950, filiala a fost mutată în oraşul Salisbury, capitala Rhodeziei de Sud. Ne-am mutat şi noi acolo. Am cumpărat o casă mare în care am locuit mulţi ani. La noi mereu erau pionieri şi vizitatori, astfel încât casa noastră a devenit cunoscută drept hotelul McLuckie!

În 1953, eu şi Bertie am asistat la congresul internaţional al Martorilor lui Iehova care a avut loc pe Yankee Stadium din New York. A fost un eveniment memorabil! După cinci ani, Lyall, Estrella, Lindsay şi Jeremy, băieţelul nostru de un an şi patru luni, se aflau cu noi cu ocazia unui congres internaţional de proporţii care s-a ţinut în 1958, timp de opt zile, pe Yankee Stadium şi pe Polo Grounds, un alt stadion aflat în apropiere. La cuvântarea publică din ultima zi au asistat peste un sfert de milion de persoane, aceasta fiind o cifră record!

O nouă repartiţie în lucrarea de predicare

Bertie a slujit timp de aproape 14 ani la filiala din Salisbury, fiind navetist. Însă după aceea ne-am decis să slujim unde era nevoia mai mare în Seychelles. Ne-am vândut casa şi mobila şi am încărcat restul lucrurilor în maşina noastră, un Opel station wagon. I-am luat pe Lindsay, în vârstă de 12 ani, şi pe Jeremy, care avea 5 ani, şi am călătorit aproximativ 3 000 de kilometri pe nişte drumuri foarte accidentate, neasfaltate, trecând prin Rhodezia de Nord (în prezent Zambia), Tanganyika (actualmente face parte din Tanzania) şi Kenya. În cele din urmă am ajuns în Mombassa, un oraş-port.

La Mombassa era o căldură insuportabilă, însă plajele de aici erau foarte frumoase. Am lăsat maşina la un Martor din oraş şi ne-am îmbarcat pe un vas cu care am călătorit trei zile până la Seychelles. Când am sosit aici, am fost întâmpinaţi de Norman Gardner, un bărbat care avea câteva noţiuni de bază despre adevărul biblic pe care le învăţase de la un Martor din Dar es Salaam (Tanganyika). El ne-a ajutat să închiriem casa din trecătoarea Sans Souci Pass care fusese construită pentru poliţia ce îl păzea pe arhimandritul greco-ortodox Makarios, exilat din Cipru în 1956.

Deoarece casa noastră era foarte izolată, după o lună ne-am mutat într-o casă aflată lângă plaja de la Beau Vallon. Aici i-am invitat pe oameni să asiste la cuvântările pe care le ţinea Bertie pe veranda casei. Am început un studiu biblic cu soţii Bindschedler, iar după câteva luni, Bertie i-a botezat pe ei şi pe fiica lor adoptivă, precum şi pe Norman Gardner şi pe soţia lui. De asemenea, am mers cu Norman cu barca lui până pe insula Cerf, unde Bertie a ţinut cuvântări biblice de pe debarcader.

După aproape patru luni de când ne aflam în Seychelles, şeful poliţiei de aici ne-a spus că dacă nu încetăm să predicăm ne va expulza. Resursele noastre financiare erau mici, iar eu eram din nou însărcinată. Am decis să predicăm în continuare. La urma urmei, ştiam că oricum trebuia să plecăm în curând. De fapt, când a sosit următorul vas din India, adică după o lună, am fost expulzaţi.

O întoarcere plină de pericole

Când am sosit în Mombassa ne-am luat maşina şi ne-am îndreptat spre sud pe drumul nisipos aflat de-a lungul coastei. Când am ajuns în Tanga, motorul maşinii s-a stricat. Banii noştri erau pe terminate, însă o rudă şi un alt Martor ne-au ajutat să depăşim această situaţie. În timp ce ne aflam la Mombassa, un frate s-a oferit să ne finanţeze dacă ne duceam să predicăm în nord, adică în Somalia. Însă eu nu mă simţeam bine şi nu ne doream decât să ne întoarcem acasă în Rhodezia de Sud.

Am trecut din Tanganyika în Nyassaland, după care ne-am continuat călătoria pe malul vestic al lacului Nyasa, căruia în prezent i se spune lacul Malawi. Mi-era atât de rău, încât l-am rugat pe Bertie să mă lase la marginea drumului ca să mor! Ne aflam în apropiere de oraşul Lilongwe, iar Bertie m-a dus la spitalul de aici. Injecţiile cu morfină mi-au alinat un pic durerile. Deoarece nu eram în stare să continuu călătoria cu maşina, Bertie şi copiii s-au dus în oraşul Blantyre, aflat la aproximativ 400 de kilometri distanţă. O rudă s-a îngrijit să fiu transportată până acolo cu avionul după câteva zile. Din Blantyre am fost dusă cu avionul până la Salisbury, iar Bertie şi copiii au venit până acasă cu maşina.

Cât de uşuraţi ne-am simţit cu toţii când am sosit la Salisbury, în casa fiicei noastre Pauline şi a soţului ei! În 1963 s-a născut ultimul nostru copil, Andrew. Nimeni nu se aştepta să trăiască pentru că pereţii alveolari erau alipiţi, plămânii fiind turtiţi prin pneumotorax. Din fericire, Andrew a supravieţuit. În cele din urmă ne-am mutat în Africa de Sud şi ne-am stabilit în sfârşit în Pietermaritzburg.

Binecuvântaţi cu o familie iubitoare

Bertie s-a stins din viaţă în 1995, la 94 de ani, iar de atunci locuiesc singură în casa noastră. Dar nu sunt în nici un caz singură! Lyall şi Pauline îi slujesc lui Iehova alături de familia lor aici în Africa de Sud, iar unii dintre membrii familiei lor locuiesc chiar în Pietermaritzburg. Lindsay şi familia ei se află în California (SUA), toţi fiind Martori activi. Cei mai mici copii ai noştri, Jeremy şi Andrew, s-au mutat în Australia, unde slujesc ca bătrâni în congregaţiile în care au fost numiţi. Amândoi sunt căsătoriţi şi fericiţi.

Toţi cei opt copii ai noştri au participat la un moment dat în minister ca pionieri, iar şase dintre ei au slujit la una dintre filialele Societăţii Watch Tower. Donovan a absolvit cea de-a 16-a clasă a Şcolii Biblice Galaad, în februarie 1951, şi a slujit ca supraveghetor itinerant în Statele Unite, iar mai târziu s-a întors să lucreze la filiala din Africa de Sud. Acum este bătrân creştin în Klerksdorp, un oraş aflat la aproximativ 700 de kilometri de Pietermaritzburg. Estrella împreună cu soţul ei, Jack Jones, slujesc la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, aflat în Brooklyn, New York.

Peter, primul născut, s-a aflat mai mulţi ani în ministerul cu timp integral, atât ca pionier, cât şi ca voluntar la filiala din Rhodezia a Societăţii Watch Tower. Însă, cu câţiva ani în urmă, am fost întristată când am primit vestea că a părăsit congregaţia creştină.

Gândindu-mă la viaţa mea, pot spune că sunt cu adevărat fericită că atunci când am fost adolescentă am plecat cu mama în Africa. Este adevărat, viaţa nu a fost întotdeauna uşoară, însă am avut parte de privilegiul de a fi un sprijin pentru soţul meu şi de a creşte o familie care a fost în fruntea campaniei de predicare a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu în sudul Africii. — Matei 24:14.

[Note de subsol]

[Harta de la paginile 22 şi 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

AFRICA DE SUD

Cape Town

Pietermaritzburg

Klerksdorp

Johannesburg

Pretoria

ZIMBABWE

Gwanda

Bulawayo

Filabusi

Gweru

Mutare

Harare

ZAMBIA

MOZAMBIC

MALAWI

Blantyre

Lilongwe

TANZANIA

Dar es Salaam

Tanga

KENYA

Mombassa

SEYCHELLES

SOMALIA

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Cu Peter, Pauline şi Estrella, înainte de a o lua pe Estrella cu mine în închisoare

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Lyall şi Donovan în faţa casei noastre de la ferma din apropierea oraşului Filabusi

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Cu Bertie, Lyall, Pauline, Peter şi Donovan (1940)

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Carmen şi cinci dintre copiii ei (de la stânga, în sensul acelor de ceasornic): Donovan (în 1951, la Şcoala Galaad) şi Jeremy, Lindsay, Estrella şi Andrew (în prezent)