Biserica Catolică din Spania — Controversele

De la corespondentul nostru din Spania

„Aparenţele sînt deseori înşelătoare“. Această remarcă aparţinînd lui Sir William Gilbert se potriveşte foarte bine bisericii Sagrada Familia din Barcelona (reprezentată la pagina 10). Turnurile sale maiestoase ascund un interior gol — după un secol de muncă biserica reducîndu-se doar la o cochilie goală. Asemănător acestei imagini, catolicismul spaniol este un straniu amalgam de putere şi de vid imens, după cum reiese şi din următoarele declaraţii:

„Ioan al XXIII? Numele acesta mi se pare cunoscut. A fost un rege?“ — întreabă Cristina, o adolescentă spaniolă, care nu a auzit niciodată de acest papă atît de popular.

Un şofer de taxi din Madrid, José Luis, împreună cu soţia sa, Isabel, au mers la biserica parohiei, ceea ce nu li se întîmpla prea des, pentru a-şi boteza copilul. „De ce doriţi ca să fie botezat copilul?“, au fost întrebaţi. „Deoarece sîntem catolici“, a răspuns tatăl copilului. Însă, după cîteva întrebări insistente, tatăl copilului a recunoscut că motivul principal era acela de a evita să intre în conflict cu familia.

ORICINE vizitează Spania, în cursul Săptămînii Sacre, ar putea fi foarte impresionat de numeroasele procesiuni organizate în fiecare oraş din ţară. Spaniolii însă — şi mai ales cei tineri — cunosc foarte puţin sau chiar nimic despre religia lor.

Această ignoranţă religioasă se asociază adeseori cu indiferenţa. Cu toate că majoritatea spaniolilor se consideră catolici, mergînd la biserică pentru a fi botezaţi, cununaţi sau înmormîntaţi, supunerea lor faţă de autoritatea Romei este o cu totul altă problemă.

De exemplu, deşi părinţii îşi duc copiii să fie botezaţi la biserică, totuşi, în cazuri foarte rare sînt înclinaţi să-i educe conform cerinţelor credinţei catolice. La fel se prezintă situaţia şi cu perechile căsătorite, cu toate că îşi iau un angajament solemn în faţa unui preot, se simt foarte puţin îndemnate să urmeze învăţăturile bisericii în viaţa lor conjugală. De altfel, 10% din cei care se declară catolici, pur şi simplu nu cred că Dumnezeu ar exista ca persoană.

Nu ar trebui să ne surprindă această situaţie, dacă luăm în considerare relaţiile seculare, dar contradictorii care unesc Spania cu Biserica. După părerea unui profesor de istorie contemporană de la universitatea Deusto din Biscaya, acea Spanie, care pe vremuri era numită „Lumina conciliului de la Trento, ciocanul ereticilor şi sabia Romei“ este cea care a declanşat „cea mai sîngeroasă persecuţie din istoria Bisericii Catolice“.

Cu toate că în secolul al XVI-lea trupele spaniole, plătite cu bani spanioli, au apărat Europa catolică de torentul provocat de protestanţi, armatele lui Carol al V-lea, suveranul Sfîntului Imperiu Roman şi regele Spaniei, au jefuit fără milă în 1527 atît cetatea Romei cît şi Vaticanul.a Asemenea altor suverani spanioli, Carol al V-lea nu a ezitat să încalce decretele Vaticanului, care nu-i conveneau.

Catolicismul spaniol, independent şi totodată exclusiv, datorează aceste contradicţii relaţiilor speciale existente între Biserică şi Stat într-o epocă în care amîndouă erau la apogeul puterii lor.

[Notă de subsol]