Biserica Catolică din Spania — Care sînt cauzele crizei?

„Fiindcă au semănat vînt, vor secera furtună“. — Osea 8:7, Biblia Cornilescu.

LA 20 MAI 1939, în biserica Santa Barbara din Madrid, generalul Franco i-a prezentat sabia sa, simbol al victoriei, primatului Spaniei, cardinalul Gomá. Armata şi Biserica au sărbătorit împreună triumful, care în conformitate cu declaraţiile papei, a fost „o victorie catolică mult rîvnită“. Războiul civil a luat sfîrşit, iar pentru catolicismul spaniol păreau să răsară zorii unei noi ere.

Biserica triumfătoare a primit subvenţii generoase din partea Statului, monopolul învăţămîntului, precum şi o împuternicire importantă de a cenzura orice lucruri care ar fi putut fi dăunătoare catolicismului naţional. Însă, această cruciadă militaro-religioasă, deşi a fost victorioasă, a semănat în acelaşi timp şi grăuntele declinului Bisericii.

În ochii multor spanioli, Biserica era complice la atrocităţile comise de învingători. Este adevărat, în primii ani după război, majoritatea populaţiei participa la slujbele religioase, deoarece pentru a obţine un loc de muncă sau o avansare, trebuia să fii un bun catolic. Dar, a fost oare favorizată renaşterea unei credinţe autentice prin aplicarea forţei militare şi a presiunilor politice?

După 40 de ani, o serie de crize a dat răspunsul corespunzător la această întrebare.

Criza credinţei: În anul 1988, numai 30% din populaţie practica religia, şi majoritatea spaniolilor se declarau „mai puţin ataşaţi de religie decît cu 10 ani în urmă“. Săptămînalul spaniol El Globo a efectuat un sondaj din care reieşea că deşi majoritatea spaniolilor cred în Dumnezeu, mai puţin de jumătate erau convinşi de existenţa vieţii după moarte. Dar cea mai surprinzătoare constatare a fost că 10% dintre cei care afirmau că sînt catolici au declarat deschis că nu cred că Dumnezeu este o persoană.

Criza vocaţiei preoţeşti: Cîndva, Spania trimitea preoţi în toate cele 4 colţuri ale lumii. Acum 30 de ani erau hirotonisiţi 9 000 de preoţi anual. În prezent, acest număr a scăzut la o mie şi multe seminarii importante sînt pustii. Ca urmare, vîrsta medie a preoţilor spanioli este în permanentă creştere — în momentul de faţă, 16% au peste 70 de ani, iar numărul celor sub 30 de ani, de-abia ajunge la 3%.

Criza financiară: Noua Constituţie a Spaniei separă Statul de Biserică. Pe vremuri, Biserica Catolică beneficia în mod automat de generoase subvenţii din partea Statului. Guvernul actual a introdus un sistem nou, conform căruia numai un procent foarte mic din impozit este destinat Bisericii sau altor cauze social-umanitare, în conformitate cu opţiunea contribuabililor. Spre surprinderea generală, numai unul din trei spanioli a fost de acord ca impozitul plătit de el să fie destinat Bisericii. Pentru autorităţile catolice, aceasta a constituit o lovitură aspră, deoarece contaseră pe cifre de două ori mai mari. Aceasta înseamnă că posibilitatea Bisericii de a se autofinanţa este încă foarte îndepărtată.

Între timp, se pare că guvernul este totuşi nevoit să acorde Bisericii un sprijin material în valoare de 120 milioane de dolari. Nu toţi catolicii se bucură de această situaţie. Un teolog spaniol, Casiano Floristán, a arătat că „atunci cînd o biserică nu primeşte o contribuţie suficientă din partea credincioşilor săi, ori nu are credincioşi, ori nu este o biserică“.

Criza supunerii: Această criză se manifestă deopotrivă în rîndurile clericilor şi ale enoriaşilor. Preoţii şi teologii mai tineri se preocupă mai mult de probleme sociale, decît de cele religioase. Orientările lor „progresiste“ se confruntă cu cele conservatoare ale ierarhiei spaniole şi ale Vaticanului. Un exemplu tipic în acest sens este cazul preotului José Sánchez Luque din Malaga; conform opiniei sale „Biserica nu deţine monopolul adevărului“, deci ar trebui „să dea doar o orientare cetăţenilor, nu să-i domine“.

Mulţi catolici spanioli împărtăşesc această părere; numai o treime din totalul lor sînt de acord cu ceea ce spune papa. Nici episcopatul spaniol nu este considerat mai bun. Conform unui sondaj de opinie efectuat recent, un sfert dintre catolicii interpelaţi au răspuns că „prea puţin le pasă de episcopi“, iar 18% au răspuns că în orice caz nu-i pot înţelege.

„O a doua evanghelizare“

Văzînd această situaţie alarmantă, episcopii spanioli au publicat în 1985 o surprinzătoare listă de mărturisiri. Iată cîteva dintre aceste pasaje autocritice:

Episcopii au recunoscut şi faptul că ţara devine tot mai laică, generalizîndu-se indiferenţa faţă de religie. Ca urmare, ei propun o „a doua evanghelizare“ a Spaniei. Însă foarte puţini au reacţionat la această chemare. Spre marea lor surpriză, două femei catolice, care mergeau să predice din casă în casă au trebuit să petreacă mai mult timp ca să le explice locatarilor că nu sînt Martore ale lui Iehova, decît ca să transmită mesajul lor catolic.

Bineînţeles, că acest lucru nu ar fi trebuit să le surprindă, fiindcă Martorii lui Iehova au consacrat anul trecut mai mult de 18 milioane de ore pentru a-i vizita pe oameni la domiciliul lor, în cadrul unei lucrări de evanghelizare care a cuprins întreg teritoriul Spaniei. Toţi Martorii — asemenea creştinilor din primul secol — se simt obligaţi să îndeplinească ‘lucrarea unui evanghelizator’ (2 Timotei 4:5) Chiar dacă se observă o indiferenţă mereu crescîndă faţă de Biserică, ei întîlnesc numeroase persoane care dovedesc o ureche ascultătoare pentru evanghelia anunţată de ei, adică vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu.

Aşa este cazul lui Benito, un bărbat în vîrstă. Atunci cînd a izbucnit războiul, el se găsea în zona controlată de militarii insurgenţi. Înrolat cu forţa, el simţea în inima lui că este ceva incorect să pui mîna pe armă. Nu putea să admită ideea de „război sfînt“. Şi pentru ca să nu fie nevoit să-şi împuşte semenii, şi-a tras intenţionat un glonţ în propria-i mînă, pentru a deveni inapt să mai mînuiască arma.

După 40 de ani, Martorii lui Iehova au început un studiu biblic cu el şi cu soţia lui. Benito a fost foarte fericit să afle că însuşi Dumnezeu îi învăţa pe slujitorii săi „să transforme spadele lor în fiare de plug“, aşa cum l-a îndemnat şi pe el cu mulţi ani în urmă propria-i conştiinţă. (Isaia 2:4) În pofida sănătăţii sale precare, nu după mult timp, el a început să înfăptuiască la rîndul său, lucrarea de evanghelizator.

„Un frumos balon de săpun“

Deşi era catolică, Gloria se hotărîse să i se închine lui Dumnezeu în felul ei. Ani la rînd, ea a slujit în Venezuela în calitate de călugăriţă misionară, dedicîndu-şi toată viaţa Bisericii. Dar, fiindcă nu a primit răspuns la o serie de întrebări privitoare la unele dogme bisericeşti, cum ar fi: imaculata concepere a Mariei, purgatoriul şi Trinitatea, ea a rămas deziluzionată.

Ori de cîte ori cerea vreo explicaţie, i se răspundea invariabil că aceasta este o taină. ‘De ce face Dumnezeu lucruri atît de greu de înţeles?’, se întreba ea. Într-o zi, a fost avertizată că, dacă ar fi trăit pe vremea Inchiziţiei, cu siguranţă ar fi fost arsă pe rug. ‘Sînt sigură că aşa mi s-ar fi întîmplat’, s-a gîndit ea atunci.

Din cauza acestor experienţe negative, ea a ascultat cu scepticism, chiar şi atunci cînd a fost vizitată de Martorii lui Iehova. Însă, cînd şi-a dat seama că toate învăţăturile lor sînt confirmate de Scripturi şi că putea, în sfîrşit, să înţeleagă mesajul lui Dumnezeu adresat omenirii, ea s-a bucurat foarte mult. Acum, ea îşi consacră o mare parte din timpul ei, pentru a predica vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu.

„Acum, cînd mă gîndesc la toate ceremoniile Bisericii catolice — relatează Gloria — le compar cu un frumos balon de săpun în culori strălucitoare, dar gol pe dinăuntru, iar dacă încerci să pătrunzi în el, pur şi simplu pocneşte şi dispare“.

Apele curate ale adevărului conţinute în Sfînta Scriptură, le-au permis lui Benito, Gloriei şi altor mii de Martori ai lui Iehova din Spania să-şi potolească cu adevărat setea spirituală. O asemenea înviorare lipseşte din această veche instituţie iberică, Biserica spaniolă, atît de bogată în tradiţii, dar atît de săracă în valori spirituale, atît de puternică timp de secole, dar astăzi prea slabă pentru a mai putea să schimbe apatia unei turme care se împuţinează mereu.

Arătînd cum trebuie identificată şi evitată impostura religioasă, Isus Cristos a zis într-o ocazie: „Păziţi-vă de profeţii falşi, care vin la voi în haine de oaie, dar care pe dinăuntru sînt lupi lacomi. După roadele lor îi veţi recunoaşte. (...) Deci, în realitate, după roadele lor îi veţi recunoaşte“. — Matei 7:15–20.

Lăsăm ca cititorii să aprecieze personal roadele catolicismului din Spania.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 12]

Episcopii catolici au chemat la o a doua evanghelizare a Spaniei. Puţini au răspuns la ea.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Numai 30% din spanioli merg sistematic la Biserică.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Biserica Sagrada Familia din Barcelona este încă neterminată, deşi lucrările de construcţie durează de circa 100 de ani, timp în care au fost solicitate donaţii din partea enoriaşilor.