Inchiziţia în Mexic — Cum a avut loc?

IMAGINAŢI-VĂ că vă aflaţi în faţa unui tribunal ecleziastic care vrea să vă forţeze să credeţi ceea ce predă religia pe care o susţine. Nu ştiţi cine vă acuză sau de ce anume sunteţi acuzat. În loc să vi se spună, sunteţi obligat să prezentaţi un motiv pentru care sunteţi arestat, să explicaţi care credeţi că este învinuirea ce vi se aduce şi să spuneţi cine este reclamantul.

Fiţi atent cum răspundeţi — aţi putea declara ceva de care nu aţi fost acuzat şi să vă înrăutăţiţi situaţia! Totodată aţi putea implica oameni care nu au nici o legătură cu acuzaţia care vi s-a adus.

Dacă nu declaraţi, aţi putea fi supus la tortura de a vi se turna pe gât o mare cantitate de apă. Sau ar putea să vi se lege braţele şi picioarele tot mai strâns de o masă de tortură până când durerea devine agonizantă. Tribunalul v-a confiscat deja proprietatea şi foarte probabil nu o veţi mai primi niciodată înapoi. Totul se face în secret. Dacă se constată că sunteţi vinovat puteţi fi surghiunit departe de ţara dumneavoastră sau chiar să fiţi ars de viu.

În secolul XX poate vă e greu să înţelegeţi o acţiune religioasă atât de oribilă ca aceasta. Însă cu câteva secole în urmă au avut loc astfel de atrocităţi în Mexic.

„Convertirea“ populaţiei indigene

În secolul al XVI-lea, când spaniolii au cucerit teritoriul actualului Mexic, a avut loc şi o cucerire religioasă. Convertirea religioasă a popoarelor indigene nu a fost cu mult mai mult decât o substituire de tradiţii şi ritualuri, întrucât puţini preoţi catolici s-au preocupat să predea Biblia. Ei nu s-au obosit să înveţe limba aborigenilor sau să-i înveţe pe ei latina — în care erau disponibile doctrinele religioase.

Unii considerau că indienii trebuiau să primească o instruire religioasă completă. Însă alţii erau de aceeaşi părere cu Fray Domingo de Betanzos care, după opinia lui Richard E. Greenleaf menţionată în cartea sa Zumarraga and the Mexican Inquisition, „considera că indianul nu ar trebui învăţat latina, deoarece aceasta l-ar ajuta să înţeleagă cât de ignorant este clerul“.

Inchiziţia împotriva popoarelor indigene

Dacă cei de origine mexicană nu îmbrăţişau noua religie, erau priviţi ca idolatri şi erau aspru persecutaţi. De exemplu, unul dintre ei a primit în public o sută de lovituri de bici pentru că, simulând un act de închinare „creştin“, el s-a închinat idolilor lui păgâni pe care îi îngropase sub un idol al creştinătăţii.

Pe de altă parte, Don Carlos Ometochtzin, şeful tribului Texcoco şi nepotul regelui aztecilor, Netzahualcóyotl, a atacat verbal Biserica. Greenleaf declară că „Don Carlos a ofensat Biserica mai ales prin faptul că le predicase aborigenilor despre depravarea fray-lor“.

Când Fray Juan de Zumarraga, inchizitor al vremii, a auzit de acest lucru, el a poruncit arestarea lui Don Carlos. Acuzat de „erezie dogmatizantă“, Don Carlos a fost ars pe rug la 30 noiembrie 1539. Mulţi alţi băştinaşi au fost pedepsiţi sub acuzaţia de vrăjitorie.

Inchiziţia împotriva străinilor

Locuitorii de origine străină din Mexic care refuzau să accepte religia catolică se aflau sub acuzaţia de eretici, luterani sau iudaizanţi. Familia portugheză Carvajal a fost un astfel de exemplu. Învinuiţi că practicau religia iudaică, aproape toţi membrii ei au fost torturaţi de inchiziţie. Următoarea sentinţă pronunţată împotriva unui membru al acestei familii reflectă oroarea: „Pe numita Doña Mariana de Carvajal o condamn la . . . garotă [un instrument de strangulare] până va muri pe cale naturală, iar apoi să fie arsă în flăcări de foc până se va preface în cenuşă şi nu va mai rămâne nici amintirea din ea“. Exact aşa s-a şi întâmplat.

Ori de câte ori un străin ameninţa puterea clericală, el era adus în faţa tribunalului ecleziastic. Un bărbat pe nume Don Guillén Lombardo de Guzman a fost acuzat că intenţiona să elibereze Mexicul. Însă motivul invocat de Sfântul Oficiu pentru arestarea şi judecarea sa a fost că el era astrolog şi un sectant eretic al lui Calvin. În timpul detenţiei şi-a pierdut minţile. În cele din urmă, la 6 noiembrie 1659 a fost ars de viu pe rug.

Cartea Inquisition and Crimes a lui Don Artemio de Valle-Arizpe descrie această scenă: „Ei îi legau pe inculpaţi, îi prindeau de stâlp cu un cerc de fier pus în jurul gâtului. . . . Sfintele ruguri ale credinţei au început să ardă într-o învolburare de roşu şi negru. Don Guillén . . . s-a lăsat dintr-o dată în jos şi cercul care îl ţinea de gât l-a strangulat, corpul său mistuindu-se apoi în splendoarea înfiorătoare a flăcărilor. A părăsit această viaţă după şaptesprezece ani de suferinţe lente şi continue în carcerele sumbre ale Sfântului Oficiu. Rugurile se consumau încet-încet, tumultul purpuriu al flăcărilor se potolea, iar, când ele s-au stins, a mai rămas doar un morman de tăciuni aprinşi strălucind în noapte“.

Instituirea „Sfântului Oficiu“

Aşa cum s-a observat deja, mulţi mexicani indigeni sau de origine străină au fost pedepsiţi şi unii au fost ucişi pentru că au criticat sau pentru că nu au acceptat noua religie. Aceasta a dat naştere unei inchiziţii create de fray şi mai târziu de episcopi. Cu toate acestea, în 1571 a venit din Spania primul Inchizitor General din Mexic, Don Pedro Moya de Contreras, pentru a institui aici în mod oficial Tribunalul Sfântului Oficiu al Inchiziţiei. Acest tribunal a încetat să mai funcţioneze în 1820. Astfel, începând din 1539 au existat aproape trei sute de ani de hărţuială, tortură şi moarte pentru cei care nu au împărtăşit convingerile catolice.

Când cineva era acuzat, el era torturat până când mărturisea. Tribunalul aştepta ca el să renunţe la practicile sale anti-catolice şi să accepte convingerile Bisericii. Acuzatul era eliberat numai dacă îşi demonstra nevinovăţia, dacă vina lui nu putea fi dovedită sau, în fine, dacă era mărturisită şi se căia. În ultimul caz, declaraţia lui că îşi detesta transgresiunea şi că promitea să facă îmbunătăţiri acolo unde greşise era citită în public. Oricum ar fi stat lucrurile, el îşi pierdea proprietatea şi trebuia să plătească o amendă serioasă. Găsit vinovat, el era predat autorităţilor laice pentru a fi pedepsit. Aceasta se sfârşea de obicei cu arderea lui pe rug, fie în timp ce mai era încă în viaţă, fie după ce fusese omorât cu câteva momente înainte.

Cu ocazia execuţiilor publice era organizat un imens autodafé. Se făcea o proclamaţie publică prin tot oraşul pentru a-i informa pe toţi despre ziua şi locul unde să se adune. În ziua respectivă, condamnaţii ieşeau din carcerele Tribunalului Sfântului Oficiu îmbrăcaţi cu o sambenito (un fel de mantie fără mâneci), ducând între palme o lumânare, având o funie în jurul gâtului şi o coroza (pălărie în formă de con) pe cap. După ce se citeau delictele săvârşite împotriva credinţei catolice se aplica pedeapsa stabilită pentru fiecare.

În felul acesta, mulţi erau condamnaţi şi pedepsiţi în numele religiei. Cruzimea şi intoleranţa clerului erau clar vizibile pentru mulţimile care priveau cum mor pe rug victimele.

Indiscutabil, în opoziţie cu creştinismul

Cristos Isus le-a încredinţat discipolilor săi misiunea de a converti oameni la adevăratul creştinism. El a poruncit: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit“. — Matei 28:19, 20.

Cu toate acestea, Isus nu a indicat niciodată faptul că oamenii trebuiau convertiţi cu forţa. Dimpotrivă, Isus a spus: „Dacă cineva nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre“ (Matei 10:14). Judecata finală a acestor oameni este în mâna Dumnezeului Atotputernic, Iehova, fără intervenţia fizică a creştinilor.

Este clar deci că orice inchiziţie care a avut loc vreodată într-o parte a lumii a fost, în mod indiscutabil, în opoziţie cu principiile creştine.

Climatul de toleranţă religioasă care predomină acum în Mexic le permite oamenilor să-şi exercite libertatea de a-şi alege modul de închinare la Dumnezeu. Dar secolele aşa-numitei Sfinte Inchiziţii rămân ca un capitol funest în istoria Bisericii Catolice Mexicane.