S-au deschis arhive secrete

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

„S-au deschis arhivele Inchiziţiei.“ Aşa au anunţat mijloacele de informare în masă că Vaticanul le-a permis erudiţilor accesul la arhivele Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cunoscută până în 1965 drept Sfântul Oficiu.

S-A SPUS că acest pas ar trebui analizat „în contextul unui lung şi bine organizat proces de revizuire istorică pe care papa Ioan Paul al II-lea doreşte să-l încheie înainte de anul 2000“.a De ce trezesc aceste arhive un interes atât de mare? Ce secrete se aşteaptă să conţină ele?

Sfântul Oficiu a fost înfiinţat de papa Paul al III-lea în anul 1542. Această instituţie papală care era menită să reprime „erezia“ era numită şi Inchiziţia romană, pentru a se deosebi de Inchiziţia spaniolă, înfiinţată în 1478.b Colegiul de cardinali format în 1542 trebuia să „se ocupe de problema ereziei din întreaga creştinătate“, explică Adriano Prosperi, un expert în materie. Dintre toate inchiziţiile care au funcţionat în secolul al XVI-lea, numai Inchiziţia romană mai activează şi în prezent, dar sub un alt nume şi cu alte sarcini.

Documentele Inchiziţiei au fost adunate rând pe rând. Cu timpul, ele au ajuns să formeze arhivele secrete ale Sfântului Oficiu. În 1559, arhivele au fost răscolite de o parte din populaţia Romei, care s-a revoltat nedorind să „sărbătorească“ moartea papei Paul al IV-lea, considerat principalul susţinător al Inchiziţiei romane. În 1810, după ce a cucerit Roma, Napoleon I a transferat arhivele la Paris. Cu această ocazie, precum şi mai târziu, când i-au fost înapoiate papei, o mare parte dintre documente s-au pierdut sau au fost distruse.

Ce conţin ele?

Cele peste 4 300 de documente care alcătuiesc aceste arhive ocupă două încăperi aflate în apropierea Bazilicii Sf. Petru. Cardinalul Joseph Ratzinger, cel care conduce această instituţie din Vatican, precizează că lucrurile conţinute în aceste arhive se referă indirect la probleme istorice, dar că „sunt în mare parte de natură teologică“.

Există un consens în rândul istoricilor, care nu se aşteaptă ca aceste arhive să dezvăluie prea multe lucruri. Profesorul Prosperi arată că aici există procesele-verbale ale întrunirilor ţinute de Inchiziţia romană, însă „dosarele, documentele şi aproape toate procesele-verbale ale proceselor ţinute lipsesc. Cele mai multe au fost distruse între anii 1815 şi 1817 la Paris, din ordinul monseniorului Marino Marini, care a fost trimis de Roma să recupereze actele scoase de Napoleon“.

Vaticanul le-a permis erudiţilor accesul la documentele adunate înainte de moartea papei Leon al XIII-lea, care a survenit în iulie 1903. Pentru a putea avea acces la documente, cercetătorii trebuie să prezinte scrisori de recomandare din partea autorităţilor religioase sau a celor academice.

Păreri critice

Deşi vestea deschiderii arhivelor a fost întâmpinată, în general, cu ovaţii, s-au făcut totuşi auzite unele voci critice. Gândindu-se la motivele pentru care au fost puse la dispoziţie numai documentele mai vechi de 1903, teologul catolic Hans Küng pune următoarea întrebare: „S-ar putea oare ca anul 1903 să fie exact anul când aceste documente devin mai interesante, având în vedere că în acest an papa Pius al X-lea, care tocmai urcase pe tronul papal, a început o campanie antimodernistă, în care victimele aveau să fie o serie de teologi şi care urma să le creeze mari greutăţi episcopilor din Italia, Franţa şi Germania, îndepărtând de Biserică o mulţime de oameni?“

Istoricul de drept Italo Mereu consideră că, chiar dacă şi-a schimbat numele, iar arhivele au fost deschise, „[Congregaţia pentru Doctrina Credinţei] desfăşoară aceeaşi activitate ca şi vechea Inchiziţie, folosind vechile ei metode“, de exemplu, nu le dă voie cercetătorilor să vadă documentele care se referă la ea.

„Nimic tăinuit care nu va fi cunoscut“

În general, istoricii nu cred că vor face vreo descoperire senzaţională în „arhivele Inchiziţiei“. Cu toate acestea, este de remarcat faptul că Biserica Catolică se simte obligată să le supună judecăţii opiniei publice.

Însă o părere mult mai importantă este cea a lui Dumnezeu. La timpul potrivit, el îşi va executa judecata asupra unei religii care a pretins că este creştină, dar care secole la rând a încălcat poruncile lui Dumnezeu şi a violat spiritul învăţăturilor lui Isus, înfiinţând inchiziţii crude. Acestea au torturat cu cruzime şi au ucis numeroşi oameni nevinovaţi pentru simplul motiv că nu acceptau doctrinele sau practicile Bisericii. — Matei 26:52; Ioan 14:15; Romani 14:12.

Indiferent cât de amănunţită va fi analiza erudiţilor asupra acestor arhive, ea va rămâne întotdeauna incompletă. Pe de altă parte, „nici o făptură nu este ascunsă de El [privirii lui Dumnezeu], ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face“ (Evrei 4:13). Din acest motiv, când a vorbit despre conducătorii religioşi care erau împotriva lui, Isus le-a spus discipolilor următoarele: „Să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut“. — Matei 10:26.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Palatul Sfântului Oficiu, Roma (Italia)

[Provenienţa desenelor de la pagina 12]

Desenele: din cartea Bildersaal deutscher Geschichte