Ce bucurie să stai la masa lui Iehova!
Relatare de Ernst Wauer
Astăzi este relativ uşor pentru mine să particip la întrunirile Martorilor lui Iehova, să studiez Biblia şi să predic vestea bună a Regatului. Însă, aici în Germania, nu a fost întotdeauna aşa. Pe vremea dictaturii lui Adolf Hitler, din anul 1933 pînă în 1945, participarea la astfel de activităţi creştine îţi punea în pericol viaţa.
ÎN ANUL dinaintea venirii lui Hitler la putere, pe cînd eu aveam 30 de ani, i–am întîlnit pentru prima oară pe Martorii lui Iehova în Dresda. În ianuarie 1935 m–am dedicat lui Iehova şi mi–am exprimat dorinţa de a fi botezat. Lucrarea noastră fusese deja interzisă în 1933, aşa că am fost întrebat: „Îţi dai seama ce implică decizia ta? Îţi pui în pericol familia, sănătatea, serviciul, libertatea şi chiar viaţa!“
„Mi–am făcut socoteala şi sînt gata să fac voia lui Dumnezeu şi să mor pentru aceasta“, am răspuns.
Încă înainte de botez am început să predic din casă în casă. La o uşă am întîlnit un comandant tînăr în uniformă SS (garda de elită a lui Hitler, Cămăşile Negre), care a strigat: „Nu ştii că lucrul acesta este interzis? O să chem poliţia!“
„Poftiţi. Eu nu vorbesc decît despre Biblie, şi nu există nici o lege împotriva acestui lucru“, am răspuns eu calm. După care m–am întors spre uşa următoare unde am fost imediat invitat înăuntru de către un domn prietenos. Nu mi s–a întîmplat nimic.
Apoi mi–a fost încredinţată conducerea unui grup de studiu format din cinci pînă la şapte Martori, care ne întîlneam săptămînal. Studiam ediţii ale Turnului de veghere introduse clandestin în Germania din ţările vecine. Astfel, în ciuda interdicţiei, noi stăteam cu regularitate la „masa lui Iehova“ pentru a ne întări spiritual. — 1 Corinteni 10:21.
Trecînd prin încercări
În 1936, J. F. Rutherford, preşedintele Societăţii Watch Tower, a vizitat o întrunire din Lucerna, Elveţia, şi a invitat şi fraţi din Germania, care aveau poziţii teocratice de supraveghere. Deoarece paşapoartele multor fraţi au fost confiscate, iar o parte dintre fraţi erau supravegheaţi cu stricteţe de poliţie, puţini dintre ei au putut participa. Fratele care coordona lucrarea în Dresda m–a rugat să îl reprezint la Lucerna.
„Dar nu sînt prea tînăr şi neexperimentat?“, l–am întrebat eu.
„Ceea ce contează acum“, m–a asigurat el, „este să fii credincios. Acesta este lucrul esenţial“.
La scurt timp după ce m–am întors din Lucerna am fost arestat pe neaşteptate şi despărţit de soţia mea, Eva, şi de cei doi copilaşi ai noştri. În drum spre sediul poliţiei din Dresda am făcut eforturi să–mi amintesc un sfat scriptural care să mă îndrume. Mi–a venit în minte Proverbe 3:5, 6: „Încrede–te în DOMNUL [Iehova, NW] din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte–L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările“. Reamintirea acestui text m–a întărit pentru interogatoriul iniţial. După aceea am fost închis într–o celulă strîmtă, şi, pentru un moment, am încercat un sentiment îngrozitor de abandonare. Însă o rugăciune fierbinte adresată lui Iehova m–a umplut de pace.
Tribunalul m–a condamnat la 27 de luni închisoare. Am fost ţinut la regim de izolare timp de un an în penitenciarul din Bautzen. Odată, un funcţionar pensionat — care înlocuia pe altcineva — s–a oprit la uşa mea şi mi–a spus cu amabilitate: „Ştiu că nu vă este permis să citiţi, dar poate că aveţi nevoie de ceva care să vă abată gîndurile“. Zicînd aceasta, mi–a strecurat cîteva reviste vechi de familie şi mi–a spus: „Le voi lua la noapte“.
În realitate nu aveam nevoie de ceva care să–mi abată gîndurile. În timp ce eram în celulă îmi aminteam texte biblice şi făceam comentarii pe care le prezentam cu voce tare. Totuşi mi–am aruncat privirile prin reviste să văd dacă acestea conţin vreun text scriptural şi am găsit o mulţime! Unul era cel din Filipeni 1:6, care, parţial, sună astfel: „Sînt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce pînă la capăt“. I–am mulţumit lui Iehova pentru această încurajare.
Mai tîrziu am fost transferat într–un lagăr de muncă. Apoi, în primăvara anului 1939, cînd prizonieratul meu era pe sfîrşite, comandantul lagărului m–a întrebat dacă mi–am schimbat opiniile. „Intenţionez să rămîn loial credinţei mele“, a fost replica mea. Atunci m–a informat că voi fi transferat în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen.
Acolo mi–am predat hainele, am făcut duş, mi–au ras părul de pe tot corpul şi mi s–au dat haine de închisoare. Apoi am fost dus iarăşi la duş, de data aceasta complet îmbrăcat — procedeu pe care SS–iştii îl numeau „botez“. După toate acestea am fost obligat să stau afară, complet ud, pînă seara.
În lagăr Martorii lui Iehova erau supuşi unei brutalităţi deosebite din partea SS–iştilor. De multe ori trebuia să stăm pe platoul pentru apel ore întregi. Odată unul dintre noi a oftat spunînd: „Ce frumos ar fi să avem o mîncare cu adevărat bună“. Un altul i–a răspuns: „Nu–ţi opri mintea asupra unor astfel de lucruri. Gîndeşte–te ce onoare e să rămîi ferm pentru numele lui Iehova şi pentru Regatul său“. Iar un altul a adăugat: „Iehova ne va întări!“ În felul acesta ne încurajam unul pe altul. Uneori o înclinare prietenească a capului era suficientă pentru a spune: „Eu vreau să fiu loial. Fii şi tu!“
Hrană spirituală în lagăr
Unii dintre fraţi au preluat conducerea în hrănirea spirituală a fraţilor, iar eu am fost ales pentru a le ajuta. Tot ce aveam era o Biblie groasă, versiunea Luther. Deţinerea ei era, bineînţeles, interzisă. De aceea această comoară era ascunsă şi, în fiecare bloc de celule, doar un frate desemnat avea acces la ea pentru puţină vreme. Cînd era rîndul meu, mă furişam sub pat cu o lanternă de buzunar şi citeam circa 15 minute. Memoram versetele pe care le comentam mai tîrziu cu fraţii din celulele din blocul nostru. În felul acesta era organizată într–o oarecare măsură distribuirea hranei spirituale.
Toţi fraţii au fost îndemnaţi să–i ceară lui Iehova mai multă hrană spirituală, iar Iehova ne–a auzit cererea. În iarna anului 1939/40, un frate venit recent în lagăr a reuşit să introducă în mod clandestin cîteva dintre ultimele numere ale revistei Turnul de veghere, ascunzîndu–le în piciorul lui de lemn. Aceasta părea o minune deoarece toate persoanele erau percheziţionate cu atenţie.
Din motive de siguranţă, aceste reviste nu erau puse decît pentru cîte o zi la dispoziţia unor fraţi aleşi. Odată, pe cînd era în construcţie un garaj, m–am ghemuit într–un şanţ şi citeam, în timp ce un frate stătea afară de pază. Cu alte ocazii îmi puneam Turnul de veghere în poală în timpul „orei de cusut“ (seara stăteam în baracă şi ne reparam mănuşile şi alte articole), în timp ce fraţii stăteau la pîndă de–o parte şi de alta. Cînd venea garda SS ascundeam repede Turnul de veghere. Dacă m–ar fi prins m–ar fi putut costa viaţa!
Iehova ne–a ajutat într–un mod uimitor să încredinţăm memoriei încurajatoarele idei din articole. Din cauza extenuării, noaptea cădeam de obicei într–un somn adînc. Dar ori de cîte ori citeam Turnul de veghere, în nopţile respective mă trezeam deseori şi îmi reaminteam destul de clar ideile citite. Fraţii desemnaţi din alte blocuri de celule trăiau experienţe asemănătoare. Iehova ne–a ascuţit memoria, astfel că noi puteam împărţi hrana spirituală. Făceam lucrul acesta vorbind cu fiecare frate personal şi încurajîndu–l.
Loial pînă la moarte
În 15 septembrie 1939, detaşamentul nostru de muncă a trebuit să se întoarcă în lagăr mai de vreme decît de obicei. Care era cauza? August Dickmann, unul dintre fraţii noştri tineri, urma să fie executat în public. Naziştii erau convinşi că prin aceasta îi vor determina pe mulţi Martori să renunţe la credinţa lor. După execuţie, tuturor celorlalţi deţinuţi li s–a permis să rupă rîndurile. Însă noi, Martorii lui Iehova, am fost hărţuiţi din toate părţile pe platou, loviţi cu picioarele şi bătuţi cu bastoane pînă nu ne–am mai putut mişca. Ni s–a ordonat să semnăm o declaraţie de renunţare la credinţă; în caz de refuz urma să fim şi noi executaţi.
Pînă a doua zi încă nu semnase nimeni. Atît doar că un deţinut nou, care o semnase la venire, şi–a retras semnătura. El prefera moartea alături de fraţii săi decît să părăsească lagărul ca trădător. În lunile care au urmat am fost pedepsiţi cu muncă grea, am fost continuu maltrataţi şi lipsiţi de hrană. Peste o sută dintre fraţii noştri au murit pe parcursul cumplitei ierni dintre anii 1939/40. Ei au rămas integri faţă de Iehova şi Regatul său într–adevăr pînă la sfîrşit.
Iehova s–a îngrijit însă şi de uşurare. Mulţi fraţi au fost duşi să lucreze în lagăre nou formate, unde primeau mai multă hrană. În plus, terorizarea s–a mai diminuat întru cîtva. În primăvare anului 1940 am fost transferat în lagărul de concentrare Neuengamme.
Provizii spirituale în Neuengamme
Cînd am sosit, acolo era un grup format doar din 20 de Martori, fără Biblie sau alte publicaţii. M–am rugat la Iehova să mă ajute să folosesc cele învăţate la Sachsenhausen, pentru a–i întări pe fraţii din Neuengamme. Ca un prim pas, mi–am reamintit textele scripturale şi le–am selectat ca texte zilnice. Apoi au fost luate măsuri pentru a putea ţine întruniri la care să se explice idei conţinute de articolele Turnurilor de veghere citite la Sachsenhausen. Cînd soseau în lagăr alţi fraţi, ei relatau lucruri pe care le învăţaseră din numerele recente ale Turnului de veghere.
Pînă în 1943 numărul Martorilor lui Iehova aflaţi în Neuengamme s–a ridicat la 70. Martorii lui Iehova erau preferaţi la munca efectuată în afara lagărului, de pildă, să cureţe după raidurile aeriene. Ca urmare, am putut introduce în secret în lagăr Biblii, exemplare ale Turnului de veghere şi unele dintre cărţile şi broşurile Societăţii. Am primit prin poştă şi colete care conţineau atît literatură nouă, cît şi vin roşu şi pîine nedospită pentru Comemorare. Evident că Iehova i–a orbit pe cei care verificau coletele.
Răspîndiţi cum eram în diferite barăci, am format şapte grupe pentru studiul Turnului de veghere, fiecare grupă avînd un conducător de studiu şi un locţiitor al acestuia. În biroul comandantului lagărului, unde eu am lucrat temporar, au fost efectuate în secret copii ale Turnului de veghere. Astfel, fiecare grup de studiu a primit cel puţin un exemplar al revistei pentru studiul săptămînal. Nu a fost anulată nici o întrunire. În plus, în fiecare dimineaţă, la apel, grupele de studiu primeau o copie a textului zilnic, însoţit de un comentariu luat din Turnul de veghere.
Odată SS–iştii au avut o sărbătoare, astfel că şi noi am putut ţine un congres de o jumătate de zi şi să analizăm modalităţile de predicare în lagăr. Am împărţit lagărul în mai multe teritorii şi am încercat în mod sistematic să facem cunoscută deţinuţilor «vestea bună a Regatului» (Matei 24:14, NW). Datorită faptului că deţinuţii proveneau din diferite ţări, am făcut bilete de mărturie multilingvă, care dădeau explicaţii referitoare la lucrarea pe care o făceam şi referitoare la Regat. Predicam cu atît de mult zel încît deţinuţii politici se plîngeau: „Oriunde mergi nu auzi vorbindu–se decît despre Iehova!“ Un raport al activităţii noastre în serviciul de teren a ajuns chiar pînă la biroul filialei din Berna, Elveţia.
Toate au decurs bine pînă cînd, în 1944, Gestapoul a făcut o anchetă în toate lagărele de concentrare. Depozitul nostru de literatură din Neuengamme nu a fost descoperit, însă au fost găsite cîteva lucruri la Karl Schwarzer şi la mine. Timp de trei zile am fost interogaţi şi bătuţi. Cînd greaua încercare s–a terminat, amîndoi eram plini de vînătăi. Însă, cu ajutorul lui Iehova, am supravieţuit.
Abundente binecuvîntări spirituale
Am fost eliberat în mai 1945 de către Trupele Aliate. A doua zi după eliberare am pornit la drum alături de un mic grup de fraţi şi persoane interesate. Obosiţi, ne–am aşezat lîngă o fîntînă în primul sat pe care l–am întîlnit şi ne–am astîmpărat setea. Simţindu–mă înviorat, am pornit–o din casă în casă cu o Biblie sub braţ. O tînără femeie a fost foarte impresionată cînd a auzit că noi, Martorii lui Iehova, am fost închişi în lagăre de concentrare din cauza credinţei noastre. Ea a dispărut în bucătărie de unde s–a întors cu lapte proaspăt şi cu sandvişuri pentru întregul grup.
După aceea, purtînd încă uniformele pe care le primisem în lagărul de concentrare, am prezentat mesajul Regatului în tot satul. Un alt sătean ne–a invitat la o masă copioasă. Acesta ne–a tratat cu lucruri care ne–au lipsit ani de zile. Era o privelişte la care îţi lăsa gura apă! Cu toate acestea nu am mîncat cu lăcomie. Am rostit o rugăciune şi am început să mîncăm cu calm, în mod manierat. Lucrul acesta i–a impresionat în aşa măsură pe cei ce ne priveau, încît atunci cînd am început o întrunire după servirea mesei, au stat şi au ascultat cuvîntarea biblică. O femeie a acceptat mesajul şi astăzi este şi ea sora noastră.
Noi am mers înainte şi am simţit ocrotirea din partea lui Iehova într–un mod uimitor. Ce sentiment minunat încercam continuînd să ne bucurăm, de data aceasta în libertate, de toată hrana spirituală publicată de organizaţia lui Iehova, oferind–o şi altora. În anii care au urmat, încrederea noastră deplină în Iehova a fost răsplătită de nenumărate şi nenumărate ori.
Din 1945 pînă în 1950 am avut privilegiul de a sluji la Betel–ul din Magdeburg, iar apoi, pînă în 1955, la biroul Societăţii Watch Tower din Berlin. După aceea, am slujit ca supraveghetor itinerant pînă în 1963, cînd soţia mea, Hilde, m–a anunţat că avea să devină mamă. (Eva, prima mea soţie, murise în timpul detenţiei mele, iar eu m–am recăsătorit în 1958.) Fiica noastră a devenit mai tîrziu o Martoră zeloasă.
Ce s–a întîmplat însă cu copiii din prima mea căsătorie? Din păcate fiul meu nu a manifestat nici un interes faţă de adevăr. Însă fiica mea, Gisela, a manifestat şi a absolvit cursul şcolii Galaad de misionari, în 1953. Ea slujeşte acum, împreună cu soţul ei, la una dintre Sălile Regatului, în Germania. Cu ajutorul lui Iehova eu am putut rămîne din 1963 în serviciul de pionier regular, slujind acolo unde era nevoie de ajutor, mai întîi în Frankfurt şi apoi în Tübingen.
Pînă în ziua de astăzi eu continuu să mă bucur de toate îngrijirile pe care le acordă organizaţia lui Iehova casei sale a credinţei (1 Timotei 3:15). Astăzi este foarte uşor de a obţine hrană spirituală, dar o apreciem noi întotdeauna? Eu sînt convins că Iehova are mari binecuvîntări rezervate pentru cei care se încred în el, rămîn loiali şi se hrănesc la masa lui.
[Diagrama de la paginile 26, 27]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
LAGĂRUL DE CONCENTRARE SACHSENHAUSEN
A. Barăci SS
B. Platoul pentru apel
C. Celularul
D. Izolarea
E. Deparazitarea
F. Locul de execuţie
G. Camera de gazare